top of page

AKT FESTIVAL FOTOGRAFII FRANKENSTEIN

  • 35false51 GMT+0000 (Coordinated Universal Time)
  • 1 min de citit

Cu puțin timp înainte de încheierea lui, am reușit să ajung la prima ediție a Festivalului de Fotografie de Nud Artistic Frankenstein desfășurat în parteneriat polonez și ceh în două orașe, Ząbkowice Śląskie și Trutnov. Petrecut în intervalul 8.08-04.09.2026, festivalul s-a bucurat de participarea unor fotografi individuali, societăți și școli de fotografie din Polonia, Cehia, Ucraina, Italia, și (unul ) din România, însumând expunerea a 655 de fotografii, nenumărate discuții și ateliere. În Ząbkowice Śląskie, cunoscut sub numele german Frankenstein (și da, a fost sursa de inspirație pentru Mary Shelley), l-am cunoscut pe fotograful Dariusz Sebastiañski, cel care a pus bazele festivalului, un fotograf minunat și un om cu suflet mare, care a convins și autoritățile locale să se implice. Astfel, Biblioteca , Centrul Cultural, Castelul Frankenstein, cafeneaua Pod Krzywa de lângă Turnul Înclinat au devenit spații de expoziție, într-un efort și o panotare care merită toate aplauzele. Prin amabilitatea lui Dariusz am avut parte de un tur privat în fiecare din aceste situri, regăsindu-mi și fotografiile mele care au avut onoarea de a fi alături de fotografii de excepție. Nu am putut pleca fără să-mi văd și lucrarea expusă la Trutnov, inclusă în selecția pentru expoziția care a avut loc în Galeria de Artă din clădirea Primăriei. Aici l-am cunoscut și pe fotograful Jan Mlcoch II, "jumătatea cehă" a organizării festivalului.

Măgulit de ospitalitate și onorat de prezența alături de fotografi atât de buni, nu pot decât să îndemn fotografii români să înscrie lucrări în edițiile viitoare ale festivalului, care cu siguranță vor face cinste fotografiilor participante și vor primi atenția și recunoașterea pe care o merită.



 
 
 

Comentarii


© Stefan Neagu 2010-2025

bottom of page